Cei mai viteji și mai drepți dintre traci în fața coronavirusului

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Când era toată națiunea cu sufletul la gură în așteptarea primei confirmări de COVID-19 din România, când începuse să se risipească ”pe surse” spaima că se va închide Bucureștiul, când se goliseră rafturile magazinelor de făină și mălai, eu trebuia să ajung la o cumetrie în județul Olt.
Se însura verișorul meu cel mic și era de neacceptat să lipsesc. Nu numai că s-ar fi supărat toate rudele pe mine, dar nici mama nu m-ar mai fi acceptat ca fiind a ei. Argumentul tuturor nu a avut nicio legătură cu medicina de orice ramură și natură a ei, nici de ordin fizic, ci de ordin strict personal: ”Nu avem noi corona!”. Declarația aceasta era mai puternică decât orice diagnostic, decât orice indicație venită din partea autorităților. 
 

Figuri de București

 
Ca să nu lungesc povestea, m-am prezentat la cumetrie. Am făcut-o nu numai pentru rude, ci și pentru mama care, în cazul în care nu m-aș fi dus, ar fi pierit de stop cardiac din cauza asta fără a-i da vreo șansă virusului. Una peste alta, a fost bine. S-a stat cu spirtul pe masă, deși nu a fost în meniu (simt nevoia să fac această precizare fiind vorba despre o nuntă oltenească).
Ne-am dezinfectat cum trebuie, am avut grijă să ne spălăm pe mâini, chelnerii erau toți echipați corespunzător. În fine, am avut grijă cu toții, atât cât s-a putut.
 
A trecut o lună de zile de atunci. Am stat eu izolată, dar ideea e că nu am avut nimic. Nimeni n-a avut nimic. Suntem în regulă cu toții, motiv tocmai bun pentru ei să-mi stoarcă acum lâmâia în nas că uite, n-am avut dreptate, ce tot ziceam eu de virus, că nu e niciun virus, că venim noi - ăștia de la București - cu figuri din astea, că ei sunt sănătoși tun, n-au pățit nimic până la vârsta asta, nici nu mai pățesc de acum încolo! 
 

Forțată de împrejurări, am ajuns și în acest weekend la țară.

 
Am avut declarație pe proprie răspundere, am fost oprită de trei ori, am întins prin geam hârtia și buletinul, s-a făcut poză și am mers mai departe.
Am fost oprită și la întoarcere și am procedat la fel. Deci, cum ar veni, se face treabă, ca să zic așa. La țară, ei bine, Poliția era pe străzi. Au fost  date și câteva amenzi prin sat, s-a dus vestea. Lumea vorbea despre asta pe stradă, de pe un trotuar pe altul. E bine, mi-am zis eu. Și am crezut că e bine până când am auzit și discuțiile dintre ei (unul dintre avantajele distanțării sociale e că acum îi auzi și din fundul grădinii pe cei care vorbesc pe stradă - oltenii vorbesc oricum foarte tare, distanțare socială le mai trebuia - acum urlă).
 
Ce s-a înțeles din toată operațiunea asta cu carantină și amenzi e că acum nu mai poți ieși din casă fără hârtie.
”Stăm acasă”, la olteni, înseamnă că nu pleacă din localitate. Nu se mai duc pe nicăieri, doar ”stau acasă” și mai ies și ei până la magazin să ia o pâine, un plic de ness sau o bere. 
 

În rest, viața își are cursul ei.

 
Singura condiție e să aibă hârtia în mână. Le-a mai zis nu știu cine că e bine să nu pună dată pe hârtia aia, ”că dacă pui cică nu merge s-o mai folosești: expiră!” și așa au descoperit ei și declarațiile cu termen nelimitat. Poate nu știați că veșnicia s-a născut la sat! Am mai auzit și că virusul ”nu vine p-aci, s-o duce pe la Caracal, pe la Slatina, dar aci ce să facă? Să se ducă la ăia, că ăia au și spitale!”.
Da, exact așa! Parcă îl și văd pe Coronavirus ăsta cum vine el din poartă-n poartă și întreabă: ”Aveți spital? A, nu? Bine, atunci plec! Pa-pa!”.
 
Mă rog, cei mai mulți sunt de părere că virusul n-are ce să le facă lor, au trecut prin atâtea în viață și nu îi poate doborî pe ei ”corona ăsta”. Neam de viteji! Am auzit oameni din generația bunicii mele, Dumnezeu să o ierte, care mi-au zis că ei nu sunt în pericol, numai ăia bâtrâni sunt... ei, nu. La ”tineri” din ăștia ca ei nici nu se uită virusul.
 
Oricum, după trei zile într-un astfel de mediu, îmi vine și mie să zic cu toată seriozitatea că sper ca acest nou coronavirus să aibă și el mândria lui și să-i ignore, așa cum îl ignoră și ei.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
a