Cum e școala online pentru un copil autist. ”Sunt mândră și norocoasă că e copilul meu!”

Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
15 Mai 2020
David are deja 12 ani, este în clasa a 5-a, dar e special. E un copil autist integrat în învăţământ de masă și are parte de dascăli deosebiţi la Gilău.
Ne-am plâns toți de perioada de restricții, ne-a fost greu tuturor. Am avut momente în care eu am cedat nervos și am simțit că nu mai pot rezista, iar eu sunt adult. Pentru copiii autiști, lucrurile sunt și mai grele!
 

David şi pandemia


-Mama, jur că Youtube-ul ăsta e prost! îmi zice David în timp ce căuta nişte piese pe care trebuie să le asculte pentru ora de muzică.
L-am întrebat de ce.
-Pentru că eu am vrut să caut un cor şi el mi-a completat cu ”-ona”  şi voia să îmi dea corona la căutare. A luat-o razna!
 

Asta se întâmpla acum câteva zile, după aproape două luni de stat  acasă.

 
 
E sătul ca şi noi până peste cap. La vârsta lui, ascultând ce citesc sau citez eu din aleşii noştri şi-a dat şi el seama că ceea ce ni se spune la amiază, nu mai e valabil seara, iar ce spun seara nu mai e valabil dimineaţa. 

Ca să vezi, nici copiii autişti nu au încredere în cei ce ne conduc!
  
 

Mă întreabă de ce mint guvernanţii, de ce nu se ţin de cuvânt.


 
I-am explicat că e mai mult decât minciună, e lipsa de viziune, organizare şi competenţă.
Că aşa se întâmplă când lucrurile sunt făcute după ureche.

Mă ascultă cu interes şi înţelege.

David are deja 12 ani, este în clasa a 5-a, dar e special. E un copil autist integrat în învăţământ de masă. Iar cel mai fantastic lucru este că are parte de dascăli deosebiţi la Gilău.

A primit vestea că trebuie să stea acasă de la jumatea lui martie, destul de senin. A fost nevoie cam de două săptămâni ca să scape de reflexul de a întreb : ”Pot să ies şi eu la magazin?” A înţeles că asta e treabă serioasă, că stă acasă dacă şcoala e închisă. Aşa stăm toţi ca să îi protejăm pe cei vulnerabili.

În plus, credea şi el, ca şi noi, că este vorba de o lună doar, nu se aştepta să rămână prizonier în casă şi acasă atâta vreme.
 


S-a mai obişnuit şi cu faptul că eu, de fapt, nu sunt acasă. Sunt acasă, fizic, dar lucrez cu normă întreagă, iar asta înseamnă că e ca şi cum aş fi la vreo 25 de km depărtare, în birou, la Cluj.
Şi cu asta s-a obişnuit cam în două săptămâni. Acum nu mă mai deranjează, ba mai mult, e atent la George şi Ilinca, iese cu ei în curte, se joacă cu ei şi le rabdă toate cele.

Copilul meu autist este surprinzător de adaptabil!


Îl aud cum răspunde la întrebările profesorilor în timpul cursurilor online. Şcoala lor este beneficiară a proiectului “Scoala din Valiză’’ a Fundaţiei World Vision prin finanţarea Vodafone România. Mare noroc pe copii şi profesori pentru că nu a fost nevoie să caute alte platforme. Aşa că majoritatea orelor se desfăşoară pe ”Școala din valiză” prin Cisco Webex  sau prin conferinţe zoom. 
Mi s-a spus despre David că la şcoală nu e aşa de activ, că răspunde mai mult în online, că e mai implicat aşa.  A fost un moment când mi s-a părut uşor demotivat, cred că a fost în timpul vacanţei de Paşte. Când au reluat cursurile şi-a revenit.
 

”De ce nu ai cameră?” a întrebat-o în prima sesiune online la limba română pe doamna profesoară. David uită de pronumele de politeţe, dar, culmea!, o face doar cu adulţii de care se simte ataşat. Iar la doamna profesoară de română, David ţine foarte mult.

”Fată frumoasă, băiat frumos, fete frumoase, băieţi frumoşi” îl aud cum demostrează că ”frumos” este adjectiv variabil. Răspunde cu uşoară ezitare, se simte că nu vrea să greşească.

Nu stau în spatele lui în timpul orelor, pentru că şi eu, exilată în bucătărie, lucrez. În timpul cursurilor, el stă la birou. Dar sunt suficient de aproape ca să trag cu urechea. Il şi văd, e concentrat, nici nu mişcă, e atent şi răspunde.

”Sunt fraţii mei”  se  scuză David când David sau Ilinca ţipă uneori. Îi mai trag atenţia să folosească optiunea de ”fără sonor”  când nu trebuie să răspundă, dar uită. 
 

Şi eu care mă lamentam că trebuie să lucrez de acasă!


 
Măcar eu voi avea opţiunea biroului la un moment dat, el nu.
El e antrenat să înveţe în aceste condiţii dintotdeauna. Copilul meu cel mare, care e autist uitat de statul român, dă clasă la orice oră multor adulţi prin adaptabilitate şi rezilienţă. Chiar şi mie! Recunosc că am multe de învăţat de la el.

Sunt mândră de el şi sunt norocoasă că e copilul meu


A meritat să  lupt pentru el fiecare secundă. Nu, nu e tipic, chiar dacă e adaptabil. Încă nu are prieteni, nu socializează conform vârstei lui, tocmai de aceea devine uşor victima bully-ingului. Are încă deficit de atenţie, e extrem de neîndemântatic, nu prea are motricitatea fină dezvoltată cum ar trebui, e puţin necoordonat în mişcări şi în orientarea spaţială. Şi nu ştie să îşi lege şireturile.

Dar ştiţi ce? Aşa sunt mulţi tipici pe care nu îi pune nimeni sub lupă să vadă cum stau cu caligrafia, desenul, decupatul sau sportul.

Toţi suntem pe alocuri lipsiţi de abilităti. Iar David e minunat aşa cum e.

Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook ”Ieșirea din autism”



 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Anonim pe 22 Mai 2020, 21:57
    Cu mult drag despre David

    Doamna Neciu, va multumesc pentru exemplul pe care îl dati prin David. Suntem adulți cu copii tipici care nu avem răbdarea și puterea de adaptare a fiului dvs. Aveți un fiu extraordinar, să vă bucurați de și împreună cu el.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
a