Jurnal scurt de carantină în cuplu, ziua X: ”Mi-a dispărut pixul!”

De Eva
eva
”Nu-mi trebuie nimic, n-am nevoie de loc! Eu am nevoie de un colțișor, îmi pun laptopul și aia e tot! Nu trebuie să modificăm casa ca să lucrăm amândoi de acasă acum!” Așa mi-a zis el în prima zi în care am lucrat de acasă.

Eu mi-am făcut biroul pe masa din sufragerie, iar el rămas la bucătărie nu pentru așa s-ar fi organizat, ci din simplul motiv că era atașat de scrumieră. A zis el rămâne să lucreze la bucătărie pentru că el ”mai fumează”. Mie îmi place neasumarea asta a lui ”mai fumez”. Cum adică ”mai fumezi”? Fumezi sau nu fumezi? Astea există doar! Nu ”mai fumezi”!

 

Dar să revenim, că pornisem de la ”Nu-mi trebuie nimic!”

 

El care nu avea nevoie de nimic ca să lucreze de acasă.

Avea nevoie numai de un colțișor în care să stea. Un colțișor, da. De planetă, poate! În prima oră, de exemplu, toată masa din bucătărie devenise colțișorul lui. Și masa din bucătărie nu e mică! Mbuon! N-am zis nimic, las omul să lucreze!

Citește și: Jurnal scurt de carantină în cuplu, ziua Ț: ”Eu nu sforăi, eu respir!” 

 

Ideea e că până seara... 

 

Ce să vă spun...

Fructiera conținea și memory stick-uri, și un hard extern, și pixuri, și două brichete. Scrumiera cea mică nu mai exista, fusese înlocuită de cea mai mare pe care o avem în casă (pentru că cineva ”mai fumează”)! Își luase una tip lighean!

Erau foi peste tot, agende și carnețele, căști, pixuri, pahar de apă, pahar de suc, cană de cafea, cană de ceai, hârtie de la ciocolată fără ciocolată, hârtie de altă ciocolată cu puțină ciocolată și un pix, migdale prăjite, arahide prăjite și sărate, șervețel, șervetel, șervețel mototolit, un pix, alt șervețel mototolit, alt șervețel mototolit, alt șervețel mototolit, alt pix, alt șervețel mototolit, alt șervețel mototolit, alt șervețel mototolit. 

 

Colțișor, da? Colțișor, colțișor, dar vedeți câte încap în el?  

 

Mă rog, nu m-ar deranja asta, dar mă scoate din minți spre finalul zilei (al fiecărei zile!), când vine la mine cu telefonul la ureche, deci vorbind cu careva, și-mi schițează mimico-gestual ca băiatul ăla dintre Vela și Arafat să-i dau și lui un pix.

Dacă vede că nu pricep, îmi cere pe vorbe: ”Dă-mi și mie un pix că al meu a dispărut!”.

L-au înghițit șervețelele, foile, agendele și restul ambalajelor!

Revin.

Aveți grijă de voi,

Eva (în carantină)

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
a